Ministrul Economiei,Virgil Popescu, a anunţat aseară, la B1TV că bugetarii care lucrează de acasă în această perioadă, vor pierde anumite sporuri.

 "Avem discuţii în Guvern şi evident că luăm în calcul mai multe scenarii referitoare şi la personalul bugetar. În primul rând ar trebui să ştiţi că un bugetar când stă acasă nu mai primeşte acele sporuri. Deci cu asta din start este diminuat acel salariu. Avea foarte multe sporuri, spor de antenă, spor de periculozitate. Acelea nu le mai primeşte. Se lucrează probabil la Ministerul Muncii la o analiză pe acest subiect şi sunt convins, am văzut şi o declaraţie a premierului Ludovic Orban, că lucrează la acest lucru.

Eu sunt convins că se va ajunge până la urmă la o decizie care se va lua cu privire la acest aspect. Noi am cerut, cel puţin eu, am cerut tuturor din mediul privat o solidaritate şi este normal să existe o solidaritate la nivel naţional a tuturor, în aşa fel încât să trecem cu bine toţi peste această criză", a spus ministrul Economiei la B1TV, potrivit Stiripesurse.ro.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *