Centrul Cultural Mioveni a demarat o acțiune umanitară pentru a veni în ajutorul oamenilor sărmani.
În acțiunea umanitară inițată de Centrul Cultural Mioveni s-au implicat și angajații instituției care au donat bani din salarii pentru ca masa de Paște a oamenilor săraci să nu fie totuși goală. Şi deputatul argeşean Simona Bucura Oprescu a donat o sumă importantă.
Au fost cumpărate produse alimentare, dulciuri și produse de igienă. Alături de ei putem să fim cu toții pentru ca în Noaptea Sfântă a Învierii să știm că am îndeplinit cea mai importantă poruncă a lui Dumnezeu – Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!

