Premierul Ludovic Orban a declarat, într-o intervenție televizată, că persoanele care se află la conducerea instituțiilor publice vor avea parte de o reducere a veniturilor, în baza reglementărilor privind șomajul tehnic, însă nu vor putea absenta de la serviciu.

„Cu siguranţă că cei care conduc instituţiile publice nu pot să lipsească (de la serviciu – n.r.). Eu nu am lipsit niciun moment din îndeplinirea atribuţiilor pe care le am ca premier şi la fel şi colegii mei din Guvern şi din instituţiile administraţiei publice centrale. Pur şi simplu, va opera această reducere de venit care va fi aplicată şi la ceilalţi angajaţi din instituţiile publice”, a explicat premierul, potrivit Evenimentul Zilei.

 

Premierul a precizat că ordonanţa de urgenţă privind şomajul tehnic în sistemul bugetar nu reprezintă o tăiere a salariilor, iar prevederile vor fi valabile doar pe durata stării de urgenţă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *