În vremuri de pandemie, când COVID-ul a intrat în Argeş cu cizmele, exact în timp ce prefectul Emanuel Soare spunea că suntem pregătiţi, ba chiar aplauda că n-aveam cazuri şi nici morţi, asistăm la un fel de circ. Destul de ieftin, dacă mă întrebaţi pe mine... Pentru că azi, Argeşul, are focar de coronavirus la SJU, iar testarea se face puţin şi rar, vorba unui celebru fost preşedinte CJ... Iar în tot spectacolul ăsta sinistru, prefectul Soare, apolitic până în măduva oaselor, îl laudă pe Miuţescu. Deh’, şeful de partid care l-a pus pe Soare prefect, contra naturii, merită toate elogiile.

 Am primit un comunicat de presă de mare interes pentru argeşeni, în care se transmite că Argeşul va primi aparatură pentru testarea COVID-19. Sponsorizează Holcim, deci trăiască privatul. De asemenea, Besmex Pharma Distribution aduce în judeţul nostru un aparat de plasmafereză la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești, ce va fi pus pus gratuit la dispoziție pentru 12 luni. Doamne, ce bine că avem oameni de afaceri cu suflet mare! Dacă rămâneam la mila statlui, ne duceam de râpă.

Dar ce să te faci cu Soare? În mintea lui a răsărit ideea că trebuie să-l laude pe Miuţescu în calitate de şef de partid. Cum numai Soare poate, uitănd că un prefect nu are culoare politică.

Ce vremuri jalnice, ce oameni mici… Se laudă pe durerea unei ţări întregi. Privaţii donează sume importante, iar politicienii îşi arogă merite deosebite. Un domn Miuţescu, şef de partid, şi pion important într-o funcţie a statului, care are leafă barosană, nu donează. Nici nu-i cerem vreun leu. Dar decenţa, unde e decenţa???

Alooo, domnu’Soare, se aude pân’la Prefectură???

Vă prezentăm comunicatul Prefecturii Argeş:

Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, anunță că în scurt timp va fi funcțional un aparat de testare de tip Real Time PCR la Spitalul Municipal Câmpulung. Acesta este cumpărat prin contribuția companiei Holcim, care a donat 55.000 euro și prin eforturile Consiliului Local.

Mai mult, prefectul Emanuel Soare anunță punerea în funcțiune, într-o săptămână, a aparatului de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești, pus gratuit la dispoziție pentru 12 luni de către Besmex Pharma Distribution. Pentru aducerea acestui aparat în județ și punerea sa în funcțiune s-au implicat premierul Ludovic Orban, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, prefectul Emanuel Soare și directorul DSP Argeș, Alexandru Guiță.

“Într-o săptămână, o săptămână jumătate vom avea un aparat de testare PCR la Câmpulung, cu sprijinul Consiliului Local și al Holcim. Procedurile de achiziție sunt făcute foarte bine, pentru a nu se întâmpla problemele de la Spitalul Județean de Urgență. Înțeleg că acolo există o ofertă pentru tot laboratorul de microbiologie. Cei care vând PCR-ul, în general, nu mai vând celelalte elemente, s-a pornit greșit din start. La Câmpulung avem personal care a început deja programul de formare, care va fi gata până la sfârșitul achiziției aparatului”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

Săptămâna trecută a fost încheiat un protocol între DSP Argeş şi firma Besmax Pharma Distribution, prin care a fost pus la dispoziţie, cu titlu gratuit pentru un an, Centrului de Transfuzie Sanguină din Piteşti un echipament nou de plasmafereză. Acesta este folosit pentru colectarea de plasmă umană şi este însoţit de 100 de kit-uri de colectare, cu scopul de a se asigura accesul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, colectată de la convalescenţi.

“Ministerul Sănătății a aprobat metodologia pentru tratarea pacienților COVID prin aparatele de plasmafereză. În Argeș, cu sprijinul domnului președinte Adrian Miuțescu și al premierului Ludovic Orban, am reușit să avem un astfel de aparat. Cu ajutorul directorului DSP Argeș, domnul Alexandru Guiță, într-o săptămână vom face funcțional acest tip de tratament în Argeș, la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

P.S: Ieri am scris despre Dan Manu, şeful CJ Argeş, cum că n-are bani de aparat pentru testare COVID. Omu’ a cheltuit pe lăutari şi paranghelii, iar acum saltă din umeri. Ce dispreţ pentru argeşeni.

A se vedea că nu ţinem partea nimănui…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *