Remarcăm că meritul Guvernului liberal e numai semnătura lui Orban pe un proiect muncit ani de zile de alţii. Că tot vorbea prefectul Soare, ca pentru nişte elevi de clasa a III-a, despre momentul istoric al semnării contractului. Pe bune! Luptele lui Mircea cel Bătrân au fost minciună, pe lângă luptele pe care le duc liberalii… Ba cu autostrada, ba cu schimbările din funcţii ale unora sau ale altora.
Deci atenţie, Miuţescu şi Soare! Luaţi notiţe, băieţi, că poate vă ascultă electoratul la teorie!
„Nu cred că este cazul să vă mai spun istoria acestei autostrăzi. Cum s-a blocat în 2008, cum domnul fost ministru Radu Berceanu (PDL) a luat fondurile şi de la Autostrada Piteşti-Sibiu şi de la Centura de Vest a Piteştiului şi le-a dus în alte domenii, tot de transport, în alte zone ale României. Nu vă mai spun faptul că din 2015, domnul fost ministru Şovar a reiterat şi a angajat din nou acest mare proiect. Eu vreau să vă spun câteva lucruri cu care noi, Consiliul Judeţean, din 2016, le-am făcut.
Prima şi cea mai importantă, în primăvara anului 2017 s-a dispus, (împreună cu fosta conducere a ministerului Transporturilor, fiind la conducere domnul ministru Răzvan Cuc, la primul mandat) să ne vedem noi, judeţele interesate direct, adică Argeşul, Vâlcea şi Sibiu la Vâlcea, unde eu împreună cu Andreea Tache, arhitectul şef al judeţului Argeş, dar şi cu câţiva tehnicieni şi jurişti şi omologii noştri din alte judeţe am văzut dificultăţile şi viciul legislativ cu care ne confruntăm paşii care urmau să fie parcurşi pentru acest proiect, pe cele 5 tronsoane.
Cea mai importantă concluzie de la Vâlcea a fost aceea privind oportunitatea şi necesitatea unei legi care să permită statului să acţioneze în consecinţă printr-o lege privind zonă de interes strategic naţional şi internaţional care până în 2017 nu exista.”, a declarat Dan Manu.

