"➡Nu sunt de acord cu ce face PNL și mă voi strădui din răsputeri să le demonstrez cât de mult greșesc când disponibilizează cadre didactice și subfinanțează educația!
➡Copiii de astăzi sunt generaţia de mâine. Sunt speranţa unui viitor mai bun. O naţiune performantă se construiește cu resurse umane competitive. Depinde de noi cum alegem să clădim acest viitor. Stă în mâinile noastre și ale profesorilor să facem tot ceea ce este cu putinţă pentru a oferi copiilor educaţia şi protecţia de care au nevoie. La ei m-am gândit atunci când am inițiat Proiectul de Lege pentru achiziționarea de calculatoare. Cu gândul la ei am insistat și chiar m-am contrat cu unii colegi de partid când se punea problema extinderii programului „Masă caldă la școală”.
➡Pentru copii m-am luptat în comisii, în plen și la dezbateri cu cei de la guvernare, indiferent că a fost vorba de colegii de la PSD sau de adversarii de la PNL, ca să fie majorate alocațiile mult prea mici sau să adoptăm proiecte pentru a îmbunătăți accesul la educație.
➡Dar cum să le asiguri copiilor acces la educație de calitate dacă vine PNL cu intenția de a #REDUCE #angajații, #salariile sau #bugetul destinat#EDUCAȚIEI #NAȚIONALE?!
➡Vă prezint în acest sens un caz doveditor:
⏺Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ a tras un prim semnal de alarmă în acestă lună.
⏺În data de 7 mai, a.c, U.S.I.I. Dolj a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să renunțe la măsura reducerilor de posturi în învățământul preuniversitar.
⏺Profesorii susțin că au aflat cu surprindere de intenția Ministerului Educației și Cercetării de a dispune măsuri de reducere a numărului de posturi în învățământul preuniversitar, fără consultarea partenerilor sociali și în plină desfășurare a anului școlar și că există o stare de îngrijorare și nemulțumire profundă în rândurile cadrelor didactice, membri de sindicat, drept dovadă în acest sens fiind numeroasele mesaje primite de la acestea.
⏺Se pare că #PNL, prin ministrul #Anisie, și-a propus să facă economii la buget prin #REDUCEREA unor posturi din unitățile de învățământ special, Centrele Județene de Resurse și Asistență Educaținală, ISJ, precum și de la unități conexe (Palate ale copiilor sau Centre de excelență), fapt ce va conduce la dezechilibre majore în sistem, cu efecte nefaste pe termen lung.
➡De asemenea, au apărut informații în spațiul public referitoare la posibile disponibilizări în majoritatea județelor țării în condițiile în care în sistemul național de educație există un deficit de personal destul de acut.
➡În acest context revoltător și sfidător la adresa cadrelor din învățământul preuniversitar, mă alătur demersului foștilor colegi și solicit Ministerului Educației și Cercetării să revoce de îndată ordinele de ministru care încă nu au fost publicate în Monitorul Oficial și prin care urmează a fi instituite aceste măsuri, să renunțe la orice disponibilizare și să aloce mai mulți bani pentru educație și accesul tuturor copiilor la ea.
➡Accesul la #educație pentru copii înseamnă accesul la speranța că viața poate fi și mai bună, și mai ales la gândul că ei au în față un viitor care poate fi luminos. Nu vă bateți joc de speranța copiilor și a României.", acrie deputatul Nicolae Georgescu pe Facebook.

