Începând de astăzi, 23 mai, toţi pacienţii Spitalului Judeţean Argeş vor fi testaţi COVID cu noul PCR. Costul unei testări este 250 de lei, costurile fiind suportate de spital.
Ieri, 22 mai, în urma adresei Spitalului Județean de Urgență Pitești trimisă prin serviciul SPIAAM către Direcția de Sănătate Publică Argeș, un epidemiolog din cadrul DSP s-a deplasat la laboratorul biologic de testare al spitalului, unde a evaluat spațiul și circuitele și a emis autorizația de funcționare pentru laborator.
"Începând din această după-amiază (n.red, ieri), vor fi recoltate probe tuturor pacienților care se prezintă la Spitalul Județean de Urgență Pitești, iar de mâine (n.red: azi) vor fi lucrate testele PCR în cadrul laboratorului.", a declarat Adriana Molfea – manager SJUP.

