Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit aseară la B1 TV despre majorarea pensiilor, subiect fierbinte pe agenda Guvernului, în acest an. Din păcate ministrul nu avansează nicio dată şi nici un procent.
"La sfârșitul lunii iunie se preconizează o evaluare a ministrului Finanțelor și atunci vom putea spune și cu cât vom majora pensiile. Nu am încercat să tragem de timp. Declarația premierului este foarte clară, intenția noastră este să creștem, dar vom vedea impactul bugetar. Trebuie să tragem linie și să vedem care este situația", a declarat Violeta Alexandru, în direct la B1 TV. , potrivit DCNews.

