"Este o zi specială. Pentru cei mai mici este emoția începutului, iar pentru cei care se întorc în bănci este bucuria revederii cu doamna învățătoare, cu profesorii, cu colegii și, bineînțeles, satisfacția de a continua să se dezvolte frumos. Părinții sunt cei mai loiali parteneri ai școlii, pentru că ei fac educația copiilor în tandem cu dascălul. Cu rare excepții copilul nu reușește la școală dacă nu are parte acasă de o supraveghere echilibrată și permanentă. Tocmai de aceea spun că începutul anului școlar este și o sărbătoare a familiei.
Pentru cadrele didactice am toată considerația și tot respectul vizavi de misiunea pe care și-au ales-o. Anume, aceea de a insufla dragoste de carte, curiozitatea de a descoperi, de a cerceta, de a inova și, în final, de a dezvolta o comunitate și, în cele din urmă, o țară. Administrația pe care o conduc are ca prioritate școala. În acest an, cele mai mari sume de bani au mers către infrastructura școlară. Chiar dacă trăim vremuri grele, școala trebuie să rămână mereu un reper în comunitate. Vă doresc un an școlar cu multe realizări.", a spus primarul Cristian Gentea.

