Camera Deputaţilor a votat, marţi, în calitate de for decizional, două proiecte de lege care prevăd scăderea TVA-ului pentru lemne de foc de la 19% la 5%, pentru persoane fizice şi şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială. În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este 19%.
"Românii vor trece iarna cu bine! Nu lăsăm pe nimeni în urmă! De la 1 decembrie 2021 se va aplica o cotă redusă de TVA de 5% și pentru livrarea de lemn de foc către persoanele fizice și juridice sau alte entități indiferent de forma juridică a acestora, inclusiv școli, spitale, dispensare medicale și unități de asistență socială, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri.
Astăzi am votat pentru adoptarea acestor două proiecte de lege prin care s-au făcut modificări la Codul fiscal", a anunţat Virgil Popescu, potrivit Antena 3

