Potrivit unor surse politice, citate de Stiripesurse.ro, social-democrații vor să obțină Ministerul Finanțelor, în condițiile în care liberalii au premierul. Acceptată inițial de prim-vicepreședinții PNL, această variantă îl nemulțumește profund pe Florin Cîțu. Președintele PNL a fost mai puțin activ la negocierile de joi seara, în condițiile în care Nicolae Ciucă a fost desemnat să conducă delegația liberală. Cîțu s-a retras din discuții din cauza pretențiilor PSD, însă a ținut să-și exprime la final opoziția față de cedarea Ministerului Finanțelor.

Pe lângă Finanțe, PSD vrea să obțină și Ministerul Transporturilor. În condițiile în care Ministerul Dezvoltării ar urma să rămână la UDMR, liberalii s-ar vedea fără trei dintre cele mai importante ministere, situație considerată inacceptabilă. De altfel, potrivit surselor politice, Rareș Bogdan i-a cerut lui Marcel Ciolacu să cedere măcar Transporturile. „Marcele, nu ne omorî. Dacă ne faceți asta, o să ne dea afară din partid ai noștri”, ar fi spus Rareș Bogdan, în discuțiile de joi seara, potrivit Stiripesurse.ro.

Discuțiile ar urma să fie reluate vineri, pentru stabilirea împărțirii portofoliilor, ținând cont și de faptul că ambele partide vor ca până joia viitoare guvernul să fie deja învestit.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *