Angajaţii cu cele mai mari salarii sunt cei din Bucureşti, Cluj şi Timiş, iar cei care câştigă cel mai prost sunt cei din Teleorman, Caraş-Severin şi Maramureş, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, angajaţii din Bucureşti au încasat, în medie, câte 4.612 de lei net pe luna octombrie 2021, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi lună din anul 2019, cei din Cluj au ajuns la un salariu mediu net de aproape 4.300 de lei, în creştere cu 22% faţă de octombrie 2021, perioada de dinaintea pandemiei, iar cele din Timiş au depăşit 3.830 de lei, în creştere cu 23% faţă de octombrie 2021. În Argeș, salariul mediu a ajuns la 3.055 de lei net, cu 9% mai mult față de anul 2019. În continuare, însă, argeșenii câștigă mai puțin decât media națională a veniturilor salariale.

