„ Peste 3 săptămâni, în intervalul 10-15 februarie, probabil vom asista la un vârf al valului, după care vedem o descreștere. Rămâne de văzut cât de rapidă va fi descreșterea. E posibil să fie destul de rapidă, pentru că astfel de valuri cu creștere fulminantă au și o scădere similară, dar rămâne de văzut în ce măsură respectăm măsurile legate de distanțare, utilizarea corectă a măștii, evitarea aglomerației și chiar de vaccinare. În ciuda discuțiilor legate de vaccinare și a evidențelor că transmiterea e posibilă și la vaccinați, pe măsură ce Omicron a înlocuit tulpinile anterioare, vaccinarea are avantajul de a proteja de formele grave și deces.
Cred că până la sfârșitl lunii martie vom scapa de o parte din măsurile restrictive. Și lucrul cel mai important e să avem de această dată o abordare predictibiliă a perioadei următoare, nu de la o săptămâna la alta, ci una care, prin analiza datelor epidemiologice locale și regionale, să ne permită și mai ales operatorilor economici să le permită să ia decizii care să nu mai fie ulterior modificate de decizii ale administrației publice, în sensul că organizarea de evenimente culturale, activități sportive, funcționarea diverselor tipuri de industrii să poată să aibă predictibilitate și să reluăm în deplină sincronizare activitatea economică și socială, să nu mai ajungem la închideri și limitări de pe azi pe mâine.”, a declarant Rafila.

