Noi restricţii pentru românii care nu au făcut doza booster. Raed Arafat a explicat că certificatul verde în România va trebui să fie adaptat regulilor europene, lucru care urmează să se facă în curând.
„La acest moment, da. Certificatul verde în România va trebui să fie adaptat regulilor (europene – n.r.), lucru care urmează să se facă. În momenutl în care se face, se va aplica regula europeană generală care este de două doze, cu 9 luni de la ultima doză sau, dacă au trecut 9 luni, atunci va trebui să fie făcută şi doza booster.
În momentul în care se intră pe regula europeană generală, pentru generarea certificatului, cea de-a treia doză va fi necesară. De fapt, certificatul se va genera chiar de la a doua doză. El îşi pierde valabilitatea dacă trec 9 luni şi nu ai făcut a treia doză. Dar el la două doze se generează. Nu trebuie să aştepţi a treia doză ca să se genereze. Dacă ai două doze se consideră schemă completă. Când trec 9 luni, dacă nu ai făcut a treia doză, îşi pierde valabilitatea certificatul”, a spus şeful DSU în cadrul unei conferinţe de presă.
Arafat a explicat că regulile nu sunt doar în România, ci sunt reguli europene, adoptate la nivelul tuturor ţărilor membre UE.

