„În luna martie va trebui să avem structura anului școlar cunoscută pentru 2022 – 2023. În luna martie. Și vom avea și un ordin de ministru prin care se va aproba structura anului școlar. Sigur, principalul subiect va rămâne acesta trimestre versus semestre. Ce nu cred că poate fi pus în discuție este următorul lucru: trebuie să avem module de învățare care se alternează cu perioade de repaus. Modul de învățare, conform pedagogie moderne, trebuie să fie 6-7-8 săptămâni, deci cele cinci vacanțe pe care le-am propus cred că vor rămâne așa.
Anul școlar să înceapă pe data de 5 septembrie, prima zi de luni a lunii septembrie, și să se încheie pe 16 iunie. Să avem un număr de cinci vacanțe. În primul rând o vacanță la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii. În octombrie pentru toți elevii, subliniez, pentru că cei din învățământ primar și grădinița aveau, cei din gimnaziu și liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toți elevii și preșcolarii să aibă această vacanță la final de luna octombrie. A doua vacanță să fie de sărbătorile de iarnă și să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie și să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanță de iarnă. A treia vacanță să fie în luna februarie, o săptămână. A patra vacanță să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanță de aproape două săptămâni, care să includă și sărbătorile pascale ortodoxe și pe cele catolice. Și de asemenea să avem și o vacanță de vară care ar putea să înceapă pe dada de 17 iunie și să se termine pe data de 4 septembrie.
Acestea sunt cele cinci vacanțe, deci asta ar trebui să rămână un lucru clar, vedem dacă vor fi trimestre sau semestre”, a spus ministrul., potrivit Edupedu.ro.

