Astăzi, bariera de pe strada Lânăriei din Pitești a fost recepționată în prezența primarului Piteștiului, Cristian Gentea. Potrivit directorului  de Investiții din SNCFR, dacă până acum timpul de așteptare era undeva la 25-30 minute, acum se scurtează la 7-8 minute.

„Astăzi bariera devine funcțională. Despre date tehnice am să las specialiștii să vorbească. Am să vorbesc mai puțin astăzi, căci iar se găsește vreun personaj cu funcție mare pe la București care să spună că mă bag în seamă pentru că n-am nicio contribuție. Dacă de astăzi piteștenii și argeșenii beneficiază de un lucru normal care trebuia făcut de mult, dacă n-am nicio contribuție nu mă deranjează. Dar ca să resprectăm tot adevărul cred că am o contribuție minusculă acolo pentru că mă știți că sunt foarte insistent și cred că am făcut lobby acolo unde trebuia, adică la Ministerul Transporturilor unde am găsit două persoane senzaționale: pe ministrul Ѕorin Grindeanu și pe secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, doi oameni care într-adevăr vor să facă ceva.”, a declarat primarul Cristian Gentea.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 20

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *