Consiliul Județean Argeș și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (#CNAIR) vor încheia un parteneriat în vederea implementării în comun a proiectului „Elaborarea Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Drum expres A1 – Pitești – Mioveni”, ce va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.
☑️ Scopul acestuia este acela de a elabora documentația tehnico – economică aferentă obiectivului de investiții de infrastructură rutieră de interes local/județean.
‼️Conform dispozițiilor legale, se pot încheia protocoale de colaborare între CNAIR și unitățile administrative teritoriale pentru derularea acestor proceduri. Consiliul Județean Argeș asumându-și această oportunitate a demarat, în luna august 2022, printr-o scrisoare adresată Ministerului Transporturilor, intenția de a începe și a finaliza procedura privind studiul de fezabilitate al acestui obiectiv.
‼️ În cadrul ședinței Consiliului Județean Argeș, de săptămâna viitoare, va fi supusă aprobării hotărârea de mandatare a domnului președinte Ion Mînzînă în vederea semnării protocolului de colaborare.
☑️În baza protocolului de colaborare, compartimentele de specialitate ale Consiliului Județean Argeș și CNAIR vor întocmi documentațiile necesare și vor scoate la licitație acest studiu.
☑️‼️Această decizia a fost luată după ce licitația organizată de CNAIR nu și-a produs efectele, contractul dintre CNAIR și firma câștigătoare fiind reziliat pe cale amiabilă.
💢 Drumul expres #Pitești – Mioveni, extrem de important pentru județul Argeș, va face legătura dintre autostrada A1 București- Pitești, uzina Dacia de la Mioveni şi zecile de firme furnizori și parteneri din industria auto. Drumul, în lungime de zece kilometri, va asigura o legătură foarte rapidă între București şi platforma industrială de la #Mioveni.
‼️ Proiectul “Drumului expres Pitești – Mioveni” va fi depus spre finanțare în perioada de programare 2021 – 2027.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *