România are de vineri contract de execuție a lucrărilor și pe ultimul lot din Coridorul de Transport Pan – European IV, fiind un moment simbolic important, întrucât se închide astfel cea mai importană axă rutieră de transport a țării, a declarat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Transporturi.
Este vorba de semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru Secțiunea E (9,13 km) și Secțiunea D (4,03 km) aferente lotului II al Autostrăzii Lugoj – Deva (A1), antreprenorul fiind Asocierea dintre SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC SA&PE Construct SRL – Euro-Asfalt.
Acest lot face parte din Coridorul de Transport Pan-European nr. IV, cuprins între Nădlac Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Orăştie – Sebeş – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Drajna – Cernavoda – Constanţa.
„Având în vedere faptul că am semnat toate contractele pe cele cinci loturi ale Autostrăzii Sibiu – Pitești, precum și faptul că se lucrează pe cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură București Sud A0, în 2027 vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Constanța la Nădlac”, a estimat oficialul din Transporturi.

