Europarlamentarul german Nicolaus Fest, din partidul Alternativă pentru Germania (AfD) și grupul european Identitate și Democrație, a explicat pentru PS News motivele pentru care a votat împotriva rezoluției Parlamentului European pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Nicolaus Fest consideră că România și Bulgaria nu ar fi capabile să protejeze frontierele externe de fenomenul migrației, în condițiile în care țara noastră are un index al corupției la nivelul Chinei comuniste.

PS News: De ce ați votat împotriva rezoluției? Care sunt motivele pentru care vă opuneți intrării României în spațiul Schengen?

Nicolaus Fest: Decizia de a vota împotriva acestei rezoluții a fost una simplă. Având în vedere că migrația ilegală este deja o problemă serioasă în spațiul Schengen, nu are sens să extindem frontierele noastre externe pentru a include România. Integrarea României în Schengen va expune doar mai multe puncte slabe la frontierele externe, facilitând astfel intrarea migranților în Europa.

Mai mult, în ciuda faptului că România a primit o finanțare substanțială din partea UE pentru a se pregăti pentru aderarea la Schengen, nu a făcut progrese suficiente în domenii cheie. Luați exemplu corupția. Potrivit Indicelui de Percepție a Corupției, România are același nivel de corupție ca și China comunistă. Surprinzător, România pare să facă pași înapoi în ceea ce privește combaterea corupției, în comparație cu scorul obținut în 2017, în timp ce un alt raport a evidențiat că aproximativ 1 din 5 utilizatori ai serviciilor publice din România a plătit mită în ultimele 12 luni.

Continuarea pe PSNEWS.ro

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *