La data de 10.03.2023, reprezentanții societății Apă Canal 2000 SA, din cadrul Serviciului Control, au efectuat o verificare inopinată la o asociație de proprietari din municipiul Pitești – Zona Alprom, unde au constatat că apa furnizată de operator nu era contorizată, existând un branșament de apă ilegal, cu plecare din amonte de apometru.
„În acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere a reprezentanților legali ai asociației de proprietari, sens în care societatea noastră va efectua toate demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului creat.
De asemenea, la data controlului s-a desființat lucrarea clandestină de ocolire a apometrului, toate costurile fiind în sarcina asociației de proprietari.
Pentru reducerea consumului ilegal de apă, vom continua verificarea atât pe asociații de proprietari, cât şi pe alte categorii de utilizatori”, transmite SC Apă Canal 2000 SA.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *