Proaspăt demis de la șefia al ANRE, fostul deputat de Argeș al PSD Dumitru Chiriță își caută în mod activ un nou post la stat. Vrea fie un post tot în ANRE sau în alte companii de stat.
După încă șase luni de prelungire a mandatului, Dumitru Chiriță a fost recent demis de la șefia Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), instituția responsabilă de mersul pieței energiei electrice aflată însă departe de lumina reflectoarelor.
Fost sindicalist care controla o companie de stat, Sindserv SA, care oferea servicii unei alte companii de stat, Electrica, Chiriță s-a obișnuit însă cu jobul la stat.
A câștigat anual, conform declarațiilor sale de avere, din această poziție 150.000 de Euro. Oficial a câștigat din această poziție circa 750.000 Euro.
Acum nu dorește să plece de la șefia ANRE. “Pur și simplu nu se dă dus din ANRE. Îl presează pe noul președinte (n.r. George Niculescu numit de PNL) să îl numească consilier al vicepreședintelui ANRE numit de PSD. Ca și consilier are dreptul sa cheme în birou pe orice funcționar și sa îl chestioneze. Practic ar putea conduce ANRE din umbră”, afirmă pentru Newsweek România surse din cadrul ANRE.
Înainte să ajungă la șefia ANRE, Chiriță fusese vicepreședintele comisiei de energie din Camera Deputaților iar anterior fusese șeful sindicatului din electricitate, Univers.
Acum cea mai importantă poziție o ocupă fiica acestuia, Chiriță Laura care face parte din Departamentului Juridic din ANRE. Anterior fusese șeful departamentului juridic din Transelectrica.

