Primarul Dan Stroe de la Bradu a sărbătorit copiii din comună. Ieri, edilul le-a oferit copiilor din şcoli, grădiniţe şi creşă peste 600 de daruri, iar aseară toţi copiii au primit invitaţii la circ. Bucuria celor mici a fost pe măsura generozităţii primarului.
Sala Căminului Cultural din comuna Bradu a fost neîncăpătoare pentru sutele de copii care au participat la spectacolul de circ. Surprizele au continuat! Copiii au primit acadele uriaşe, oferite tot de primărie, iar finalul serii au plecat acasă cu un balon, din partea companiei de circ.

