În data de 29 iunie, țările din bazinul fluviului Dunărea  sărbătoresc Ziua Dunării, tema de anul acesta fiind Keep the Danube Blue – Să păstrăm Dunărea albastră!

“Spațiul hidrografic al fluviului Dunărea aflat în grija Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea se întinde pe o lungime de aproximativ 171 de km, fiind cuprinsîntre kilometrii 601 și 430, între orașele Turnu Măgureleși Oltenița în zona administrată prin SGA Teleorman șiSGA Giurgiu.

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea șiSistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu au organizatsărbătorirea evenimentului în cadrul ședinței Comitetuluide Bazin la care au luat parte reprezentanți aiautorităților locale și județene, ai operatorilor de apă, aiinstituțiilor publice, ai agenților economici și ai ONG-uluipentru protecția mediului.

​În cadrul ședinței a fost prezentat și avizat Planulde restricții și folosire a apei în perioadele deficitareîn bazinul hidrografic Argeș, un document strategic care conține măsurile ce trebuie luate de către toți ceiimplicați în managementul resurselor de apă, în cazulapariției sau prognozării fenomenului de secetăhidrologică la folosințele consumatoare de apă din sursede suprafață.

Fenomenele extreme au afectat și fluviul Dunărea, anul 2022 fiind caracterizat de un regim hidrologic deficitar, cu debite minime înregistrate. În schimb, anii 2006, 2014-2016 ne-au arătat puterea debitelor mari înregistrate pe fluviului Dunărea.

“Ca în toate domeniile, acțiunile în echipă ale ABA Argeș-Vedea, unitățile județene, ANIF, primăriile riverane Dunării, precum și celelalte instituții și operatori economici direct implicați, pot conduce la un management responsabil, în folosul fluviului și al comunităților.” Bogdan Angelin David, directorAdministrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

Partea a doua a ședinței a fost rezervată sesiunii de comunicări știintifice “APĂ pentru viitor, viitorul pentru APE“, ediţia a VI-a, în cadrul căreia studenți ai Universității din Pitești, Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Informatică, au prezentat studiile lor desprereursele de apă. Acest eveniment este și modul în care instituția noastră dorește să contribuie la formarea viitorilor specialiști de mediu.

​În același timp pe faleza Dunării, în portul Giurgiu, a fost desfășurată o activitate dedicată copiilor dar și părinților însoțitori. Copiii s-au distrat desenând pe asfalt, au observat la microscop o probă de fitoplanctondin Dunăre și au asistat la experimentele cu substanțe chimice efectuate de specialiștii de la Laboratorul de Calitate a Apei Giurgiu. La final au primit cadouri și au făcut o plimbare pe Dunăre cu nava Sarmisegetusa a Administrației Naționale Apele Române.

Cu prilejul Zilei Internaționale a Dunării vă îndemnăm: “Să păstrăm Dunărea albastră!“, transmite ABAAV. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 2 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *