Un proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților, conferă din nou dreptul companiilor de stat, controlate de autoritățile centrale, județene sau locale, de a subconcesiona bunurile proprietate publică primite în concesiune. Proiectul mai prevede că bunurile proprietate privată a unităților administrativ-teritoriale pot fi date în folosință gratuită, pe termen limitat, după caz, instituțiilor publice, persoanelor juridice fără scop lucrativ, ”care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică, ori serviciilor publice.” Proiectul modifică Codul Administrativ. Studiul de oportunitate al subconcesionării se aprobă de către entitățile care au calitatea de concendent în contractul de concesiune. Subconcesionarea se aprobă, pe baza studiului de oportunitate, prin hotărâre a Guvernului, a consiliilor locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. Redevența obținută prin subconcesionare se face venit la bugetul companiilor naționale, societăților naționale sau societăților comerciale care au subconcesionat bunurile aparținând proprietății publice. Sumele reprezentând redevența sunt utilizate numai pentru întreținerea, repararea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea bunurilor proprietate publică care au făcut obiectul concesionării și nu pot fi recuperate prin amortizare.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *