Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reacţionat la protestul pe care l-au anunţat fermierii. Aceştia amenință că vin cu tractoarele în fața Guvernului.
„Vorbim de revendicări pe care deocamdată Ministerul Agriculturii nu le-a primit din partea mediului asociativ. Avem deja o discuție pentru o întâlnire săptămâna viitoare pentru a prezenta bugetul pe anul 2024 și măsurile privind agricultura pe care noi le vom lua în perioada următoare.
Sunt de acord cu toate protestele pe care le fac fermierii, dar aș dori foarte mult ca tot ceea ce înseamnă revendicări să fie transmise către Ministerul Agriculturii ca să le putem rezolva și să le dăm fermierilor răspunsurile corecte.
Mai mult, mi-aș dori foarte mult ca acest protest să nu fie unul politic. Fiind început de campanie electorală… și mediul asociativ, în momentul de față, nu și-a asumat această grevă. Aștept revendicările și bineînțeles, după cum am spus, săptămâna viitoare voi avea o întâlnire cu mediul asociativ și vom pune toate problemele”, a declarat ministrul într-o intervenție la postul B1., citat de Stiripesurse.ro.

