Astăzi, 5 iunie, este Ziua Mondială a Mediului, iar statisticile spun că o treime din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă se află în zone care prezintă risc de deșertificare.
„Amplificate de schimbările climatice, deșertificarea și seceta sunt provocări pentru întreaga lume, afectând inclusiv România. Potrivit ONU, la nivel global, numărul și durata secetelor au crescut cu 29% față de anul 2000, iar, dacă nu se iau măsuri urgente, seceta ar putea afecta peste trei sferturi din populația lumii până în 2050. Degradarea terenurilor are un impact direct asupra veniturilor și a sănătății oamenilor. O treime din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă se află în zone care prezintă risc de deșertificare. Deșertificarea influențează negativ ecosistemele, productivitatea terenurilor agricole și nivelul de trai al oamenilor, în special al celor deja vulnerabili, punând în pericol deopotrivă securitatea alimentară, economia și mediul înconjurător”, a spus șeful statului, potrivit Ştiripesurse.ro.

