După valul de critici adresat PNL-ului și liderului Nicolae Ciucă pe seama faptului că 2 milioane de euro din banii publici au fost folosiți pentru a promova cartea lui Ciucă, liberalii au venit cu explicațiile. Niște explicații pe care știm cu le va digera țara în slujba căreea s-a pus ostașul Ciucă.

„Partidele politice beneficiază de subvenţie din partea bugetului de stat, potrivit legii. Fiecare partid îşi stabileşte priorităţile legate de promovarea activităţilor sale, în funcţie de canalele de comunicare de care este interesat (presă scrisă ori audiovizuală, mediul online, outdoor, pliante etc.). De altfel, PNL – precum şi celelalte partide – foloseşte aceste fonduri pentru a promova activitatea partidului, conducerea formaţiunii, candidaţii, atât prin campanii de panotaj outdoor, cât şi alte metode. Toate partidele investesc sume din subvenţie pentru comunicare, presă şi propagandă şi se înscriu în firescul comunicării politice, cu respectarea legii. Primul lider de partid care a beneficiat de o asemenea promovare a fost Cătălin Drulă, pe atunci preşedintele USR. În prezent, un alt lider de partid – George Simion, preşedintele AUR – îşi promovează, în acelaşi mod, un plan electoral prezentat în afara perioadei legale pentru acest tip de campanie. Dintre formaţiunile politice, PSD a cheltuit cele mai mari sume pentru activităţi de promovare. Aşadar, acţiunile de promovare actuale reprezintă o activitate firească de informare a publicului despre activitatea PNL şi a preşedintelui partidului, realizate într-un mod perfect transparent şi legal”, transmite PNL, într-un cominicat de presă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *