Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că intenționează să adopte un set de măsuri pentru a sprijini familiile cu venituri mici și medii. Printre acestea se numără deduceri pentru programul afterschool.
„În acest moment avem cheltuieli istorice de 1,2 miliarde de euro. Îmi lipsește digitalizarea de la Casa de Sănătate, îmi lipsesc anumite statistici pentru a lua decizii mai punctuale în risipirea banilor publici. S-a luat o decizie de a se face centralizat achizițiile în zona medicală și toate aceste lucruri vor duce la o reașezare a sistemului. Nu poți să cheltui 1,2 miliarde de euro și încă să avem anumite lipsuri. Știu că breaking news-ul e că cresc taxele și impozitele, dar nu asta înseamnă reformă fiscală. Reformă fiscală înseamnă o reașezare a unui sistem fiscal, o reașezare a impozitării, ca în orice stat democratic. Pentru acea reformă fiscală, nu e prima oară când o spun, trebuie să venim cu deduceri din salariile celor cu venituri mai mici sau medii, mai pronunțate, pentru a dezvolta servicii, cum este serviciul medical, cum sunt afterschoolurile, fiindcă toată lumea trebuie să aibă drept la sănătate și la învățământ”, a declarat premierul, potrivit Edupedu.ro.

