Călin Georgescu, fost candidat la prezidenţiale, este vizat de o extindere a urmăririi penale, după ce a făcut declarații în spațiul public considerate de procurori drept propagandă legionară.
Marți, acesta s-a prezentat la sediul Parchetului General, unde a fost audiat timp de aproximativ 20 de minute. Deși în fața instituției a fost întâmpinat de zeci de susținători, Georgescu a refuzat să facă declarații presei, relatează Agerpres.
Surse judiciare au declarat pentru sursa citată că procurorul de caz, Marius Iacob, a dispus extinderea anchetei în baza articolului 5 din Ordonanța de Urgență 31/2002, care sancționează promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de genocid, crime de război, precum și promovarea ideologiilor fasciste sau legionare.
Citatul problematic a fost rostit de Georgescu în cadrul unei emisiuni difuzate de Realitatea Plus pe 17 mai, unde, în prezența liderului AUR, George Simion, acesta a invocat un pasaj atribuit lui Corneliu Zelea Codreanu, lider al Mișcării Legionare: „Cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui și pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată.

