Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, unde sunt echitatea şi justiţia socială în condiţiile în care vor fi majorări de taxe şi impozite, dar nu vor fi tăiate fondurile pentru partide.

”Prin rectificarea bugetară care se va face în perioada următoare, veţi vedea inclusiv această măsură pe care personal o voi susţine, pentru că în vremurile grele pe care le traversăm toată lumea, demnitari, oameni care câştigă mai bine şi toţi cetăţenii ţării noastre trebuie să fim partea acestui efort şi deci fiecare trebuie să contribuim la acest efort. Asta ca să vă răspund la ultima chestiune. Aceste aspecte vor fi rezolvate prin rectificarea bugetară care se va face în perioada următoare. Altfel, facem doar declaraţii şi nu pot fi făcute de pe o zi pe alta”, a afirmat Ilie Bolojan.

Declic reacționează rapid și cere tăierea subvențiilor pentru partide acum, nu la rectificarea bugetară:

„Taiati subventia partidelor acum, nu la rectificarea bugetara!

Către:

Ilie Bolojan, prim ministrul României

Petiție

Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă solicităm să eliminați acum subvențiile partidelor, odată cu aplicarea celorlalte măsuri anti-criză! Solidaritatea trebuie să înceapă cu politicienii, iar sutele de milioane de lei încasate de partide, pentru a face propagandă, trebuie să fie eliminate.

De ce este important?

Guvernul încearcă să reducă cheltuielile și să aducă bani la buget, cu niște măsuri de austeritate fără precedent. Cu toate acestea, de banii partidelor nu se atinge nimeni. Întrebat despre subvenții, premierul Ilie Bolojan spune că le va reduce la rectificarea bugetară.

E de neînțeles de ce Guvernul taie bursele elevilor, obligă pensionarii să plătească CASS, taie din sporurile bugetarilor, dar NU elimină sutele de milioane pentru partide.

Partidele au primit 380 de milioane de lei în 2024, față de 14,5 milioane de lei în 2016. Creșterea e uriașă și nejustificată. În acest timp, cei mai mulți bani au ajuns la PSD și PNL, iar 57,8%[1]  din subvenții au fost folosite pentru publicitate electorală mascată sau pentru atacuri în media la adresa celor care criticau partidele.

Dacă subvențiile ar fi tăiate odată cu celelalte măsuri anti-criză, atunci Guvernul ar arăta că solidaritatea e pentru toată lumea, nu doar pentru cetățenii de rând. Sutele de milioane de lei care ajung la PSD și PNL pentru propagandă pot merge la bugetul de stat în loc să finanțeze atacurile partidelor în media.

****

[1]Raport Expert Forum presă și propagandă: 214 milioane de lei – 57,8% din totalul cheltuielilor expertforum-ro-subventiile-2024-planuri-2025″, transmite DECLIC

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 2

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *