Ilie Bolojan a vorbit Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal despre marea problemă care îi frământă atât pe liderii din teritoriu ai PSD, cât și pe cei de la PNL: Programul ”Anghel Saligny”. Confruntat cu nemulțumirile din teritoriu, Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor faptul că efectiv nu mai sunt bani, dar se va încerca să se mute fonduri de la proiectele CNI către programul ”Anghel Saligny.
Potrivit Stiripesurse.ro, Ilie Bolojan le-a transmis liderilor PNL că încearcă să găsească fonduri pentru a suspenda cât mai puține proiecte pe ”Anghel Saligny”, dar cu siguranță unele dintre ele vor fi oprite.
Bolojan le-a spus liderilor din teritoriu ai PNL să vină la București, să discute cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila și împreună să decidă care sunt proiectele prioritare, iar restul să fie suspendate.
Practic, prefecții și șefii de CJ-uri vor veni la Ministerul Dezvoltării, vor prezenta proiectele aflate în derulare, iar la final ministrul și Guvernul vor lua decizia asupra celor care vor continua.
Acum intră în scenă Alina Gorghiu, care recunoaște că proiectele vor fi selectate politic. Așa că vom avea cazuri în care un proiect cu un stadiu mai mic de execuție va fi selectat, politic, în detrimentul altuia mai avansat.
„Stimați colegi, diseară la 19 avem BPN și vom discuta despre ce urmează pe Saligny. După cum știți, deja prefecturile cer de la voi datele legat de contracte. Fiecare partid va face negociere separată, la nivel național, funcție de stadiul de execuție. Dnul subprefect și Andreea v-au cerut datele și mâine o să am o vedere finală de ansamblu pe ce vom putea discuta. Dacă sunt anumite probleme, ne vom auzi în privat. Discuția finală se va face la Min Dezvoltării. Dar vor fi în continuare clar finanțate cele în execuție. Detalii mâine. Zi cu spor”, le-a transmis joi Alina Gorghiu primarilor PNL din Argeș.

