Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal care prevede că plafonul naţional de scutire de TVA pentru întreprinderile mici va creşte de la 300.000 de lei la 395.000 de lei, începând cu data de 1 septembrie 2025.
Astfel, întreprinderile mici, respectiv persoanele impozabile stabilite în România care înregistrează o cifră de afaceri sub plafonul de 395.000 de lei vor avea posibilitatea să beneficieze de regimul special de TVA pentru întreprinderi în alte state membre, dacă cifra de afaceri a acestora nu depăşeşte la nivelul UE plafonul de 100.000 de euro şi operaţiunile efectuate în statul membru în care solicită aplicarea scutirii nu depăşeşte plafonul de scutire aplicabil în statul membru respectiv. Acest fapt înseamnă că aceste întreprinderi nu colectează TVA pentru livrările de bunuri/prestări de servicii efectuate, dar nici nu pot deduce TVA aferentă achiziţiilor, precizează Guvernul într-un comunicat oficial.

