Tensiunea politică atinge cote maxime după ce premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pe un pachet amplu de șase proiecte de lege. Mișcarea, catalogată drept „fără precedent” de către opoziție, a declanșat imediat reacții puternice, mai ales din partea AUR. Senatorul Petrișor Peiu a precizat că formațiunea sa va depune nu mai puțin de patru moțiuni de cenzură, excepție făcând doar proiectul privind pensiile magistraților.
„Vom depune patru moțiuni de cenzură. Nu vom depune moțiune de cenzură referitoare la proiectul de lege privind pensiile magistraților, pentru că am depus amendamente (…). Și de principiu suntem pentru înăsprirea condițiilor privind pensia specială a magistraților”, a declarat liderul senatorilor AUR, într-o conferință susținută la Parlament.
În opinia lui Peiu, modul în care Executivul a ales să forțeze adoptarea întregului pachet legislativ reprezintă o practică abuzivă. „Procedura constituțională prevede toată această asumare a răspunderii pentru cazuri excepționale. (…) Ce face Guvernul acum poate fi catalogat drept un fel de terorism legislativ”, a acuzat acesta.

