Proiectul de Hotărâre de Guvern privind Regulamentul de organizare și funcționare al Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva mult trâmbițat de Diana Buzoianu a fost modificat pe ultima sută de metri. De la 12 direcții cum spunea ministra inițial, a ajuns la 13, iar Argeșul, care era lăudat în urma controlului și era propus pentru a fi sediul la una dintre cele 12 direcții, a picat la masa negocierii. Aflăm din noua HG că Direcția Silvică Oltenia Est, care cuprinde județele Olt, Vâlcea și Argeș, va avea sediu la Vâlcea.
Potrivit surselor Institutiilestatului.ro, Argeșul a pierdut sediul Direcției Silvice în urma negocierilor politice. Acesta va merge la Vâlcea. Negocierile politice duse de vâlceni cu USR-iștii care conduc Ministerul Mediului au scos din joc Direcția Silvică Argeș, deși îndeplinea toate criteriile și toți indicii de performanță.
Concluzia este tristă! Cinstita, preacurata și preanevinovata Diana Buzoianu a vândut Argeșul în urma unor negocieri politice.
Prima variantă a HG

Ultima variantă a HG


