Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este de părere că dezvăluirile privind presupusul plagiat din teza sa de doctorat reprezintă ”un asalt” la adresa sa, el subliniind că nu crede în coincidenţe, având în vedere că acuzaţiile de plagiat au fost publicate la trei zile după ce a anunţat organizarea de concursuri pentru funcţiile de conducere din DNA şi DIICOT. Ministrul anunţă că procedurile pentru ocuparea acestor funţii vor fi derulate în continuare.
“Nici eu nu mai cred în coincidenţe, mai ales că la trei zile după ce am declanşat o procedură foarte importantă pentru arhitectura instituţională a sistemului de justiţie – selecţia procurorilor marilor parchete – m-am trezit cu acest asalt al doamnei Şercan, constituit printr-o veritabilă salată, aşa, de elemente diferite care sunt acolo introduse în acel articol, majoritatea cu caracter profund denigrator la adresa mea şi nereferindu-se doar la aspecte academice, ci la aspecte privitoare la activitatea mea ca avocat, activitatea mea ca politician PSD, proferând tot felul de neadevăruri, cum ar fi că aş fi apărat anumite persoane pe care nu le-am apărat sau aş fi făcut anumite declaraţii pe care nu le-am făcut. Şi atunci ce să înţeleg din această chestiune decât că este un atac personal care intervine într-un moment foarte important instituţional pentru Ministerul Justiţiei”, a afirmat ministrul Justiţiei, la România Tv, luni seară

