”Gura bate dosul”, se spune în popor … iar PNL are mulți ”relaxați” cu gura mare.
Pentru că liberalii argeșeni nu sunt în stare să facă nimic ”constructiv” și stau doar la pândă ca să vâneze greșeli ale opozanților politici, astăzi s-a trezit și Alina Gorghiu să se dea importantă … să pară că muncește.
Tocmai ce s-a anunțat, cu surle și trâmbițe, că Alina Gorghiu se implică în criza apei potabile de la Curtea de Argeș și că această problemă a ajuns pe masa lui Ilie Bolojan, la nivel guvernamental ( https://www.stiripesurse.ro/criza-apei-din-curtea-de-arges-pe-masa-guvernului-ilie-bolojan-cere-solutii-urgente-alina-gorghiu-tuna-si-fulgera_3854287 )
Bravo Alinuțo, i-ai aruncat un cartof fierbinte propriului șef de partid!
Poate era bine să te bați pentru argeșenii afectați de această criză încă de la început, nu-i cam târziu acum? Reține, ar trebui să le duci grija tuturor argeșenilor nu doar celor din Curtea de Argeș, că și în localitățile limitrofe sunt probleme.
Ia să vedeți voi cum (nu) rezolvă Ilie Bolojan această criză și cum o să-și ia ăsta – de acum încolo – înjurături de la cetățeni.
Uitați de unde a venit salvarea … păi dacă Ilie Bolojan nu găsește soluții, ce așteptări aveați de la un biet primar?
Ești tare ”creatură” … haideți să recunoaștem că lucrează ”cooperativa viitoarei echipe câștigătoare”, îi tot ”pune bețe-n roate” lui Ilie Bolojan, ca să-și rupă ăsta gâtul (politic).
Totodată, haideți să observăm că Alina Gorghiu tot apare – în lumină favorabilă – în articolele din presa națională (care nu-s puține) așa că putem presupune cine mai ”scapă” subiecte/informații/stenograme din ședințele PNL/date împotriva lui Ilie Bolojan și în favoarea ”cooperativei Hubert Thuma”.
Alinuța face ce știe … spectacol ieftin. Am fi tentați să spunem că – în schimb – este abilă în combinații, dar s-a cam plafonat și în acest domeniu, că prea îi ”citește” toată lumea ”manevrele”.
PS
Haideți să ne amintim cum au decurs faptele care au dus la aceste ”crize” din localitățile alimentate cu apă din barajele ce sunt golite pentru realizarea unor lucrări de retehnologizare a centralelor hidroelectrice și de reparații capitale la nivelul barajelor.
Anul trecut, când ministrul mediului era Mircea Fechet, de la PNL, s-a luat decizia golirii unor baraje (Paltinu și Vidraru) pentru a se executa atât lucrări de reparații capitale la nivelul barajelor (vane de închidere, sisteme de automatizare, sisteme de monitorizare etc …), cât și lucrări de retehnologizare a centralelor hidroelectrice alimentate cu apă din aceste acumulări de apă.
Barajele de acumulare sunt administrate de APELE ROMÂNE, din subordine Ministerului Mediului, deci ministrul liberal Mircea Fechet (PNL) a fost implicat până peste cap în acest demers … așa că PNL-ul să o lase mai ușor cu critica și gargara.
Hidrocentralele aparțin societății cu capital de stat HIDROELECTRICA SA, care a cerut – la rândul ei –golirea acestor baraje arătând că lucrările de retehnologizare nu mai pot fi amânate întrucât nu s-au realizat astfel de intervenții de peste 40 de ani (poate mai mult). Nu se pot executa lucrările decât dacă se golesc barajele.
Realitatea este că riscul cel mai mare era la nivelul barajelor, întrucât orice defect major care ar fi apărut la nivelul vanelor de evacuare ar fi provocat daune catastrofale în localitățile din aval … cum s-a întâmplat în anul 1974.
DECIZIA DE GOLIRE A ACESTOR BARAJE S-A LUAT LA NIVEL GUVERNAMENTAL.
În ceea ce privește Curtea de Argeș, trebuie știut că primarul urbei a avut obiecții și că a cerut asigurări de la HIDROELECTRICA că nu vor exista probleme.
Noi avem informații, neconfirmate, că a existat și o corespondență scrisă între Primăria Curtea de Argeș și HIDROELECTRICA SA prin care primăria a cerut ca această companie să realizeze 6 puțuri de apă, de mare adâncime, tocmai pentru a se evita o eventuală criză de genul celei apărute.
Se pare că există un document scris prin care HIDROELECTRICA dă asigurări că nu există niciun risc de contaminare a apei.
Să presupunem că informația aceasta nu este veridică, dar revenim și accentuăm faptul că decizia de golire a barajelor nu a depins de primari.
Totodată, să nu uităm că o criză și mai mare a lovit Ploiești, deci este evident că ”deștepții” de la nivel central nu au prevăzut toate aceste riscuri.
Să mai spunem că sunt și comune conduse de primari PNL care au fost afectate – în mod similar – de golirea Barajului Vidraru, dar Alinuța nu zice nimic de primarii ei?
A fost o situație inedită, nu au existat – în trecut – astfel de lucrări, barajele nu au mai fost golite, așa că a fost greu să se prevadă aceste incidente.
Să le reproșezi acum primarilor – din zeci de localități (că nu este doar Curtea de Argeș în această situație) – că nu au căutat surse alternative de apă în anii anteriori este o prostie. Cine se aștepta că o localitate de la poalele munților, cu apă din belșug și cu baraje mari (acumulări uriașe de apă) în amonte, vor rămâne vreodată fără apă?
Să ne spună PNL câte puțuri de apă și câte sisteme de filtrare a apei au făcut primarii liberali în mandatele lor?
Nu contează, ei trebuie să critice.


Ce sa faci ….. in cazul de fata PNL-istii au mai facut una …. s-au reclamat pe ei la Primul Ministru . Pai intre cele doua societati nu exiata protocol de funtionare ( acord de exploatare ) in care se stipuleaza de unde se ia apa , debit maxim si turbinitate ? De cand populatia unei comunitati trebuie sa plateasca prentru lucrarile unei societati comerciale care nu este in subordinea sa? De cand primaria Curtea de Arges si cetatenii acestui oras trebuie sa plateasca pentru forajele de care are nevoie Aquaterm pentru ca Hidroelectrica nu poate sa furnizeze apa la parametrii din conventia de exploatare pe pe durata lurarilor de la baraj …. aceste lucrari sunt fix responsabilitatea Hidroelectrica ca organizare de santier ….. dar ce sa-i faci directori cu scoala multa …. cati bani atata peste