Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis un proces împotriva Guvernului României și a Ministerului Finanțelor, la Curtea de Apel București, solicitând obligarea acestora la alocarea integrală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive. Demersul vine după ce solicitările administrative anterioare, inclusiv o plângere prealabilă de săptămâna trecută, nu au primit un răspuns favorabil.

Acțiunea ÎCCJ vine în continuarea demersurilor administrative începute anterior, inclusiv plângerea prealabilă transmisă Guvernului, în condițiile în care legea contenciosului administrativ impune parcurgerea acestei etape înainte de sesizarea instanței. Din document reiese că Înalta Curte a solicitat în mod repetat includerea sumelor în buget și chiar rectificarea bugetară, însă fără rezultat.