Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei și fost consilier al președintelui Nicușor Dan, îl critică dur pe șeful statului, acuzându-l că nu și-a exercitat responsabilitățile constituționale privind desemnarea unui nou premier după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, în urmă cu o lună.

„A trecut o lună de zile de la adoptarea moțiunii de cenzură, de o lună de zile președintele nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale de a desemna un premier. În mod normal trebuiau făcute consultările imediat a doua zi după adoptarea moțiunii de cenzură și desemnat un premier imediat.

În prima săptămână cel puțin, dacă nu într-o zi-două de la momentul adoptării moțiunii. În această perioadă nu s-a întâmplat nimic din punct de vedere politic, pozițiile politice ale formațiunilor politice reprezentate în Parlament sunt aceleași… nu s-a întâmplat nimic în 30 de zile”, a declarat Ludovic Orban, într-o intervenție la Digi24.

Orban l-a atacat pe Nicușor Dan, despre care a declarat că ar afce o desemnare neserioasă și ”la plesneală”, dacă alege să îl desemneze pe Eugen Tomac în funcția de premier.

„Dacă președintele vine cu o astfel de desemnare după 30 de zile de tergiversări, arată neseriozitate și dispreț față de ceea ce înseamnă democrația.”

Fostul lider liberal a transmis că șeful statului încearcă să evite o decizie politică dificilă.

”Nu poți să ignori acest lucru și să faci o desemnare neserioasă care, din punctul meu de vedere, este la plesneală. Arată că președintele nu este jucător, ci cacealmist. Este un jucător la cacealma.”

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *