Urmărim scandalul din PNL Argeș și dorim să punctăm doar câteva aspecte:

  1. Alina Gorghiu a fost mazilită din fruntea PNL Argeș, de conducerea centrală – prin votul majorității – nu de Mihai Coteț. Atât timp cât organizația a rămas fără conducere nu este normal să fie numit, interimar, cel de-al doilea parlamentar de Argeș? Ba da! Doar că unii poate îl vor pe Cosmin ”Goe” Petrescu … omniprezentul (din conserve);
  2. Dacă Alina Gorghiu nu trăda partidul ar fi rămas mult și bine în fruntea PNL Argeș, chiar dacă a avut opinie diferită față de majoritatea celor din BPN;
  3. Exclusă din partid, Alinuța a avut grijă să pună totul în cârca lui Mihai Coteț, că el ”a lucrat-o” … doar n-o să recunoască că este o trădătoare (politic);
  4. Primarii PNL Argeș au votat pentru ca Alina Gorghiu să susțină în BPN intrarea la guvernare cu Veștea ca premier, NU au mandatat-o să încalce decizia majorității din BPN. Adică, după ce majoritatea din BPN a respins varianta Guvernului Veștea, Alina Gorghiu ar fi trebuit să le ceară – din nou – votul celor din organizația județeană, pentru a afla dacă primarii sunt de acord ca ea să încalce decizia BPN. Au votat primarii pentru ca Alina Gorghiu să încalce decizia majorității din BPN? NU! În consecință, primarii nu ar trebui să se simtă vinovați de ”trădarea”/”dezertarea” Alinei Gorghiu (”creatura” i-a dirijat pe vectorii săi de influență, din partid, să le insufle primarilor acest sentiment de culpă);
  5. Am aflat de la primarul Gigi Savu (invitat în studioul colegilor de la Politikia.ro) faptul că, Alina Gorghiu încă ține legătura cu primarii și le sugerează ”să continue lupta” (ceva de genul – în 2, 3 zile le spune ce au de făcut) … adică, chiar dacă formal ”creatura” nu mai le este lider, informal ea a rămas ”la butoane”;
  6. Am putea spune că ”mortul de la groapă nu se mai întoarce”, dar – după ce am văzut că Ilie Bolojan vrea să-l primească înapoi în partid pe Ludovic Orban – ne abținem. Iliuță, ăsta – Mandolină – este un trădător, la rândul lui. Nici el n-a vrut să recunoască deciziile majorității din BPN al PNL și a plecat, a rupt parte din partid. Greșești aducându-l înapoi, întrucât încurajezi trădătorii. Peste ani se va găsi altul care să-i aducă înapoi, în partid, pe cei care și-au bătut joc de tine (Alina Gorghiu, Thuma & Co), având scuza că și tu ai făcut la fel cu Ludovic Orban;
  7. Ia să vedeți, că dacă instanța de judecată suspendă deciziile conducerii PNL prin care Alina Gorghiu a fost exclusă din partid, aceasta se va întoarce în fruntea PNL Argeș (până la soluționarea definitivă a cauzei … adică, luni de zile).
  8. Luați pop-corn și fiți pe fază … ne vom distra.

PS

Cei din PNL Curtea de Argeș așteaptă – se pare – să-i arunce pătura în cap lui ”Goe”, ca în armată. În armată, când unul era sifon și nesuferit, colegii de cameră îi aruncau o pătură în cap și îl ”altoiau”. Pentru că nu vedea din cauza păturii, ăsta nu știa care a dat … dar înțelegea mesajul.

Păi, cât i-a slugărit și obrăznicit ăsta pe ei … îl așteaptă la cotitură, acum fără protecția mamiței. Fugi Goe, fugi!

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 5 / 5. Număr de voturi: 20

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *