Alina Gorghiu își țese pânza în jurul lui Mihai Coteț.
Ne-am mirat, la început, cum de Radu Doru acceptă să fie folosit în acest mod pervers – mai ales că părea mai destupat la minte și mai moral – dar am aflat detalii interesante.
Cică, Radu Doru este văr primar cu Florin Alexe, un super apropiat al Alinei Gorghiu … și, poate, asta a contat.
Astăzi, doar câteva date succinte despre Florin Alexe … dar țineți-vă bine, că avem ce să scriem.
Florin – Alexandru Alexe a plecat de tânăr (cu mămăligă între dinți) de la Suseni și a ajuns în gașca tinerilor liberali Gorghiu – Olteanu – Antonescu etc … (”cooperativa”).
Au uneltit ei ce au uneltit până când Alexe a ajuns chiar președintele PNL Sector 3 – București, organizație în care presta și Alina Gorghiu.
În legislatura 2012 – 2016, Florin – Alexandru Alexe a fost deputat ales pe listele USL … deci și ăsta-i pesedizat (îi ”conservator”, că doar i-a mers bine cu PSD-ul).
La alegerile din 2016, sub dezastruoasa conducere a Alinei Gorghiu (președinta PNL) și fără voturile PSD, Alexe n-a mai fost ales parlamentar, că doar nu-l apreciau bucureștenii prea mult.
Supărat, asta a cerut sprijinul ”cooperativei” și combinagiu cum e … după chipul și asemănarea Alinei Gorghiu … și-a aranjat un loc eligibil pe listele PNL Maramureș, ajungând – în 2020 – deputat maramureșean.
Iaca așa, ăsta din Suseni – Argeș a devenit, la 40 de ani … subit (pe interes, bineînțeles) … ”moroșan”, cu chimir, clop și gubiță.
Probabil că în tot Maramureșul nu s-a găsit altul mai deștept decât Florin Alexe care să ”tragă lista în sus”, așa că noi suntem mândri că ăsta al nostru, din Suseni, este superior tuturor celor din Maramu’. În foto 3 puteți observa că șefa Senatului – Alina Gorghiu (al doilea om în stat) s-a dus – personal – la Maramureș ca să-l susțină pe Alexe de la Suseni … adică, cooperativa a lucrat, a operat, s-au împins unul pe altul.
În 2024, Alexe nu a mai prins un loc de parlamentar, așa că s-a întors bosumflat, la ”cooperativă” și acționează din umbră pentru a-și câștiga o viitoare sinecură de la ”ai lui”, de la ”cooperativă”.
Sperăm ca Domnul să-i dea gândul cel bun lui Alexe și să-și vadă de treburile lui, să nu se bage în mizeriile ”creaturii” … are el altele pe cap.
În concluzie, dacă Ilie Bolojan nu sare în ajutorul lui Mihai Coteț, ”cooperativa borfașilor politici din PNL” or să-l înfrângă … asta nu-i luptă cinstită, nu-i luptă dreaptă, așa că forțele trebuie să fie echilibrate.

