Gabi Matei susține că oferă „o casă nouă” drept recompensă oricărei persoane care poate furniza informații credibile despre incendiul de la Conașu Iacob din Albota sau despre alte incendii suspecte și amenințările pe care afirmă că le-ar fi primit.
Mesajul ridică însă o problemă evidentă de credibilitate. În ultimele săptămâni, același Gabi Matei a solicitat sprijin financiar din partea comunității pentru refacerea Conașului Iacob, susținând că pagubele produse de incendiu sunt uriașe și că are nevoie de donații pentru reconstrucție.
În acest context, apare o întrebare firească: dacă există posibilitatea de a oferi o casă drept recompensă, de ce mai este nevoie de apeluri publice pentru strângerea de bani?

