În perioada 21.08 – 26.08.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat în zona centrală a municipiului pentru punerea în aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 60/2016.

În acest sens, au fost aplicate 7 procese-verbale de contravenție persoanelor care circulau cu bicicleta sau cu trotineta în zona pietonală Teatrul „Alexandru Davila” – Instituția Prefectului Județului Argeș, unde circulația cu astfel de vehicule este interzisă.

Pentru astfel de fapte, sancțiunea prevăzută este cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

Precizăm că aceste acțiuni au în principal rol preventiv, pentru asigurarea siguranței și integrității pietonilor, în special a persoanelor vârstnice și a minorilor, și vor avea caracter permanent.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *