Automobile Dacia transmite unul dintre cele mai dure avertismente din ultimii ani autorităților române: uzina de la Mioveni nu mai are garantată nici măcar producția viitoarelor generații Duster și Bigster, în condițiile în care costurile din România au crescut puternic, iar alte fabrici ale Grupului Renault au devenit mai competitive.
Mihai Bordeanu, managing director al Dacia pentru Europa de Sud-Est și country head pentru România, a declarat vineri, la Paris, că problema uzinei din Argeș nu mai este atragerea unui al treilea model, ci păstrarea celor două modele pe care le produce în prezent.
„În momentul de față nu avem un al treilea model și, repet, nu numai că nu avem un al treilea model, dar nu avem nici confirmarea faptului că noua generație de Duster sau de Bigster se va produce la Mioveni. Până nu clarificăm axa competitivității, până nu avem o curbă de competitivitate până la finalul lui 2030, cu jaloane clare, nu cred că vom avea absolut nimic nou”, a afirmat Bordeanu, potrivit zf.ro.
Mesajul vine la aproximativ o lună după vizita în România a CEO-ului Renault Group, François Provost, care avertiza public că operațiunile grupului de pe piața românească trec prin „una dintre cele mai mari provocări din istoria lor”.
Provost stabilise atunci drept prioritate creșterea competitivității uzinei de la Mioveni „pentru a securiza volumele viitoare de producție”.
Presiunea asupra uzinei Dacia este cu atât mai mare cu cât Renault nu este obligat să producă un anumit model în România. Grupul dispune de mai multe fabrici capabile să preia proiectele viitoare, inclusiv în Maroc, Turcia, Spania sau Slovenia.
În ultimii ani, investiții importante au fost direcționate către uzine precum Tanger, Bursa sau Novo Mesto, fabrici care concurează, direct sau indirect, cu Mioveni pentru viitoarele modele și volume ale grupului.
Bordeanu avertizează că România și-a pierdut o parte din avantajul competitiv pe care îl avea înainte de pandemie.
„Grupul, ca oricare alt grup, are mai multe variante de a produce un model: la Mioveni, în Spania, în Maroc, în Turcia. Dacă unul dintre aceste situri se deteriorează și toate celelalte se ameliorează, ecuația nu este bună”, a spus șeful Dacia România.
În opinia sa, responsabilitatea se află acum în primul rând la autoritățile de la București.
„În acest moment mingea este în terenul guvernului, al statului român, care trebuie să aibă o abordare mai transparentă și mai clară. Îmi place fotbalul: statul a degajat mingea în aut. Trebuie să o pună înapoi în teren și să o joace responsabil. Aștept următoarele cinci luni”, a declarat Mihai Bordeanu.
Renault a investit peste 4 miliarde de euro în România de la privatizarea Dacia, în 1999, iar conducerea companiei consideră că acest lucru ar trebui să cântărească mai mult în relația cu statul român.
„Este un lucru pe care l-am discutat cu diverși reprezentanți ai Guvernului: noi nu plecăm de la zero. Plecăm de la 4 miliarde de euro investiți de grup în România”, a spus Bordeanu.
Mesajul său pentru Executiv a fost explicit: „Nu suntem tratați ca un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro. Tratați-ne întâi ca pe un investitor care a pus pe masă 4 miliarde de euro și apoi discutăm.”
În contextul în care marile grupuri auto își distribuie investițiile între numeroase fabrici din Europa, Africa de Nord și Turcia, deciziile privind noile modele depind în primul rând de costurile totale de producție, logistică, energie și forță de muncă.
Una dintre cele mai mari probleme indicate de Dacia este costul energiei. Uzina de la Mioveni plătește aproximativ 180 de euro/MWh, comparativ cu numai 70-80 de euro/MWh în Spania. Situația este cu atât mai relevantă cu cât, în 2019, raportul era invers, iar energia din Spania era mai scumpă decât cea din România.

