Vremuri grele la PNL Argeș! Alina Gorghiu și Mihai Coteț sunt ca șoarecele și pisica. Gorghiu e în tabăra puciștilor, Coteț e în tabăra lui Bolojan și speră să o mazilească pe Alinuța și să preia el PNL Argeș. Vă dați seama ce e pe bieții primari? Sunt obligați să facă ziua comunei în două zile. În una să o plimbe pe Alinuța ca pe sfintele moaște și în a doua că meargă la braț cu Mihai Coteț. Nici pentru liberalii de rând nu e comod. Ce să facă? Să-i țină trena Alinei sau să meargă cu Coteț?
La Rucăr, în acest weekend s-au desfășurat ZILELE COMUNEI RUCĂR – EXPOPASTORALIS 2026, regulamentar după noua modă a PNL Argeș, în două zile, sâmbătă și duminică…totul, pe banii rucărenilor. Alina Gorghiu a fost sâmbătă și Coteț a mers duminică, cu câțiva peneliști și mai mulți useriști.
Drept este că nici Alina și nici Coteț nu au avut puhoi de liberali după ei. După ce că sunt puțini, mai sunt și împărțiți în două tabere.
Încet, încet se aleg taberele și vedem și noi care din ce tabără fac parte.

