Direcția Generalã Antifraudã Fiscalã (DGAF) demareazã Operațiunea F.O.C.U.S. – Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unitãților de Schimb, o amplã acțiune de control desfãșuratã simultan, la nivel național, la 180 de case de schimb valutar din întreaga țarã.
Acțiunea naționalã reprezintã etapa de extindere a verificãrilor efectuate în cadrul proiectului-pilot derulat recent în domeniul schimbului valutar, ale cãrui rezultate au evidențiat un grad ridicat de neconformare fiscalã la operatorii economici selectați și au permis identificarea principalelor riscuri și tipologii de abateri specifice acestui domeniu.
În acest context, DGAF extinde verificãrile la nivelul întregii țãri, cu scopul de a evalua respectarea obligațiilor fiscale și financiar-contabile și de a preveni și combate comportamentele care pot conduce la diminuarea veniturilor bugetare și la afectarea concurenței loiale.
Ce verificã inspectorii ANAF antifraudã:
În cadrul Operațiunii F.O.C.U.S., inspectorii ANAF antifraudã verificã, cu precãdere:
– fiscalizarea operațiunilor de schimb valutar;
– respectarea obligațiilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale;
– concordanța dintre operațiunile efectiv efectuate și cele înregistrate în evidențele fiscale și contabile;
– respectarea obligațiilor declarative și de platã;
– respectarea prevederilor legale aplicabile activitãții desfãșurate.
Acțiunea se desfãșoarã simultan la 180 de case de schimb valutar, situate în diferite județe ale țãrii și în municipiul București, inspectorii antifraudã efectuând verificãri coordonate, corespunzãtor profilului de risc identificat.
De la proiect-pilot la acțiune naționalã:
Rezultatele obținute în etapa-pilot au indicat necesitatea extinderii verificãrilor și a aplicãrii unei abordãri unitare la nivel național.
Prin Operațiunea F.O.C.U.S., DGAF urmãrește creșterea gradului de conformare fiscalã în domeniul schimbului valutar, precum și asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru operatorii economici care își desfãșoarã activitatea cu respectarea legislației în vigoare.
În situațiile în care sunt identificate încãlcãri ale legislației fiscale, inspectorii antifraudã vor aplica mãsurile prevãzute de lege, în funcție de natura și gravitatea faptelor constatate.
Rezultatele finale ale Operațiunii F.O.C.U.S. vor fi comunicate dupã finalizarea controalelor și centralizarea datelor la nivel național.

