Spitalul de Boli Cronice Călinești continuă procesul de modernizare, iar printre proiectele analizate de conducerea unității și Consiliul Județean Argeș se află extinderea serviciilor de recuperare medicală.
Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, a mers la spital împreună cu administratorul public Cristian Puiu și a discutat cu managerul Marian Clipici despre investițiile realizate și planurile de dezvoltare. Unul dintre proiectele avute în vedere presupune completarea serviciilor de kinetoterapie existente cu un compartiment de recuperare ortopedică.
„Investițiile în sănătate schimbă condițiile din spitale și, implicit, viața pacienților. La Spitalul de Boli Cronice Călinești, împreună cu administratorul public Cristian Puiu, am discutat cu managerul Marian Clipici despre următoarele proiecte, inclusiv extinderea zonei de recuperare, care oferă deja kinetoterapie, cu un compartiment de recuperare ortopedică.
În acest an, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, au fost modernizate recepția, sala de așteptare, cabinetele din ambulatoriu și spațiile pentru spitalizarea de zi.
Modernizăm spitalele, dar oamenii rămân esențiali. Un personal medical bine pregătit, dedicat și apropiat de pacient face diferența în fiecare zi”, transmite Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

