Preşedintele Nicuşor Dan a explicat de ce e o iluzie că PNL şi USR, în configuraţia politică actuală, ar putea să guverneze fără un dialog cu PSD, el arătând că, pentru a guverna o ţară, trebuie să ai 50% şi niciun preşedinte din nici o ţară democratică nu poate să suplinească diferenţa între 30% şi 50%.
”Aici situaţia este următoarea. Bineînţeles, în mod democratic, o parte dintre români susţin PNL şi USR, mulţi dintre ei m-au votat şi votul lor a fost decisiv pentru a intra în turul doi şi pentru a ajunge în poziţia asta şi le voi fi tot timpul recunoscător. În linii mari, poziţia lor este aşa. Cea mai bună opţiune de guvernare pentru România este PNL-USR. Perfect. Mai spun că PSD e un partid nociv pentru România, are un istoric, îşi protejează clientela. Perfect. Dar ei mai spun, dacă preşedintele ar fi susţinut cu adevărat PNL şi USR, partidele astea ar fi azi la guvernare. Asta e complet fals. Pentru că, pur şi simplu, 30% e mai mic de 50%”, a precizat Nicuşor Dan, în conferinţa de presă.
”Prima idee, să aducem la guvernare PSD şi AUR, să eşueze şi după aceea să aducem PNL şi USR. Şi am răspuns la întrebarea asta în detaliu mai devreme. Asta ar însemna să aruncăm în aer ţara asta. Nu cred că e opţiunea. A doua idee pe care am auzit-o în spaţiu public, alegerile anticipate. Din nou am răspuns, am arătat ce ar fi însemnat pentru economia românească în momentul în care facem alegeri anticipate, o downgradare foarte rapidă şi scădere bruscă pe nivelului de trai”, a precizat el.

