Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, domnul Codrin Scutaru, a participat, în data de 6 Noiembrie 2014, la Conferința la nivel înalt „Viitorul politicilor privind egalitatea de șanse în UE", desfășurată la Roma.

 Scopul evenimentului, organizat de președinția italiană a Consiliului UE, alături de Comisia Europeană, a fost acela de a evidenția importanța politicilor din domeniul egalității de șanse în Uniunea Europeană.

Domnul Codrin Scutaru a remarcat, în intervenția sa, progresele făcute de România privind egalitatea de şanse şi a dat drept exemplu chiar conducerea Ministerului român al Muncii, precizând că, în ultimii ani, la conducerea acestuia s-au aflat şase femei.

Oficialul MMFPSPV a amintit, de asemenea, despre crearea, de către actualul Guvern, a Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, despre progresele semnificative din România în lupta împotriva violenței asupra copiilor și a femeilor, concomitent cu semnarea „Convenției de la Istanbul", de anul acesta.

Domnul Scutaru a vorbit, cu acelaşi prilej, despre strategia națională privind incluziunea socială a romilor, precum şi despre proiectele aflate în derulare, în vederea îmbunătăţirii legislației pentru protecția persoanelor cu handicap și a celorlalte grupuri vulnerabile.

Evenimentul din Italia a reunit reprezentanţi de nivel înalt din ţări precum Italia, Malta, Muntenegru, Polonia și Irlanda.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *