Primarul comunei Oarja, Costel Bâlea, a primit echipa de voluntari la primărie, în stilul tradițional românesc, cu pâine şi sare.
“Vă mulțumesc tuturor pentru prezența dumneavoastră, azi, în comuna noastră, pentru a ajuta oamenii nevoiaşi”, le-a spus primarul voluntarilor, iar în semn de mulțumire i-a oferit preşedintelui companiei Michelin o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul.
Stephane Roy de Lahaise: “Este o plăcere pentru noi să fim aici, în comunitatea dumneavoastră, pentru a veni în sprijinul oamenilor în nevoie. Noi suntem aici doar ca voluntari. Vă mulțumim pentru ajutorul primit din partea autorității publice locale, din partea primarului în beneficial acestor familii nevoiaşe”.
După primirea din fața primăriei, toată echipa de voluntari au plecat către locație. Şi-au pus echipamentul de protecție şi au trecut la treabă. Vor face garduri, vor placa pereții cu rigips, în concluzie, nu se vor feri de muncă.





