Liberalii au visat frumos, s-au trezit şi au început sã-şi scrie sentinţa de guvernare, cã progream nu-l putem numi oricât ne-am strãdui. PNL va pierde alegerile pe barba lui, adicã pe seama unor mãsuri populiste şi cu totul nerealizabile.
Iatã ce debiteazã oamenii Alinei Gorghiu:
1. Generalizarea cotei unice de 16% şi un Cod al Muncii flexibil care să permită angajaţilor manifestarea dreptului la muncă în concordanţă cu propriile aşteptări financiare prin încheierea de contracte negociate între părţi cu timp parţial de muncă, în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi alte condiţii pe care oamenii le pot avea în vedere.
2. La capitolul sănătate, PNL promite dublarea salariilor medicilor de la 1 iulie 2017, precum şi creşterea salariilor asistenţilor medicali în medie cu 20%, anual, începând cu 1 iulie 2017 până la dublarea acestora. Un alt obiectiv este construirea a 8 spitale regionale cu specific de urgenţă la Cluj Napoca, Iaşi, Craiova, Timişoara, Constanţa, Tîrgu Mureş, sectoarele 3 şi 6 din Bucureşti pentru care există documentaţie, alături de actualizarea bianuală a listei de medicamente.
3. Creşteri salariale pentru dascãli – majorarea anuală a salariilor în medie cu 20% începând cu a doua jumătate a anului 2017 până la dublarea acestora, însoţită de evaluarea corpului didactic. De asemenea, PNL doreşte generalizarea educaţiei preuniversitare într-un singur schimb prin construirea a circa 18.000 locuri în unităţile şcolare, dar şi generalizarea învăţământului de la vârsta de 4 ani.
4. În centrul măsurilor sociale este angajamentul de creştere a alocaţiilor la valoarea de 200 lei / lună. Pentru a opri declinul demografic, liberalii au în vedere înfiinţarea creşei, grădiniţei şi a centrului "şcoală după şcoală" la locul de muncă, dar şi reducerea impozitului pe venit la jumătate pentru părinţii care au al treilea copil până la vârsta de 7 ani a acestuia/acestora.
Şi ne oprim aici! Din respect pentru cititorii noştri care nu-şi doresc sã-şi piardã vremea cu aburelile liberalilor. Remarcãm lipsa de inspiraţie PNL care sperã sã rupã gura târgului, la alegeri.

